Amicale mai accesibile, după înfrângerea cu nemţii…
Handbaliştii bănăţeni Cristian Fenici şi Marius Sadoveac se mută din Germania în Elveţia, cu naţionala României, care-şi continuă stagiul de pregătire. Tricolorii au pierdut aseară în Germania cu reprezentativa ţării gazdă, scor 30-21 pentru nemţi, dar acum încearcă rezultate ceva mai bune în compania unor adversari ceva mai apropiaţi din punct de vedere valoric. De vineri până duminică, echipa antrenată de spaniolul Xavier Pascual va evolua la un turneu în Elveția, contra Braziliei, ţării gazdă şi Slovaciei.
Articol de Viorel Jurcut, 4 ianuarie 2017, 11:12
Ieri, în amicalul cu Germania, Fenici şi Sadoveac au înscris de câte două ori. Meciul s-a desfășurat în fața a 7.349 de spectatori.