Amicalele săptămânii pentru divizionarele secunde
UTA Bătrâna Doamnă are, astăzi și mâine, două zile libere după întoarcerea din cantonamentul efectuat în Spania. Echipa se va întoarce la antrenamente de miercuri; directorul general al arădenilor, Codru Grădinariu, a spus pe site-ul www.sportarad.ro că ședințele de pregătire se vor desfășura pe terenul Gloria, chiar dacă gazonul de pe respectiva arenă e mai degrabă dedicat aruncărilor de la atletism decât fotbalului. Primul amical la Arad va fi duminică, în compania sârbilor de la Dinamo Pancevo, dar locul de desfășurare e încă incert.
Articol de Adrian Schindarli, 13 februarie 2017, 14:15
O altă divizionară secundă din vest, ASU Politehnica Timișoara, a încheiat o săptămână cu trei victorii în meciurile de verificare, ultima dintre ele fiind ieri la Gyula, pe terenul formației Szeged 2011, cu scorul de 2-1. Următoarele amicale vor fi în deplasare: joi la CSM Școlar Reșița, în Valea Domanului, și sâmbătă la CSM Lugoj. Antrenorul Sorin Brîndescu rămâne îngrijorat din pricina accidentaților. Laurențiu Telescu, Adrian Ungureanu și Carol Taub vor lipsi o perioadă mai lungă de timp de pe teren și riscă să rateze chiar primul meci din sezonul de primăvară din Liga a II-a, pe care timișorenii îl vor juca la Suceava:
Luceafărul Oradea continuă seria amicalelor, după victoria cu 3-2 de sâmbătă contra celor de la Național Sebiș. Miercuri, de la ora 13, bihorenii evoluează la Sănătatea Cluj, iar sâmbătă, probabil la Salonta, cu FC Zalău.