Ana Bogdan, învinsă în primul tur la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de americanca Danielle Collins cu 6-3, 6-1, marţi, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Articol de Adrian Schindarli, 9 februarie 2021, 11:11
Ana Bogdan (28 ani, 96 WTA) a cedat după doar 65 de minute de joc, în ciuda unui început bun, în care a condus cu 2-0. Apoi, americanca a controlat jocul şi s-a impus clar, notează Agerpres. Danielle Collins (27 ani, 40 WTA) a fost mai agresivă şi a greşit mai puţin decât Ana, încheind cu 4 aşi şi 3 duble greşeli, 30 de winners şi 15 erori neforţate. Bogdan a avut 3 aşi, 3 duble greşeli, 12 mingi direct câştigătoare şi 18 erori neprovocate. Dacă americanca a fructificat 5 mingi de break din 6, Ana Bogdan a câştigat doar una din şase.
Bogdan se impusese în singurul lor meci direct anterior, în 2018, în sferturi la Monterrey, cu 6-2, 6-4. Ana Bogdan va primi un cec de 100.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru evoluţia sa.
Din şase românce care s-au aliniat la startul probei de simplu la Melbourne, în cursă au mai rămas două, Simona Halep şi Sorana Cîrstea, în timp ce Patricia Ţig, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu şi Ana Bogdan au pierdut în primul tur.