Ana Maria Popescu a cucerit aurul la Nanjing
Ana Maria Popescu (fostă Brânză) a câştigat medalia de aur în proba individuală a concursului de spadă feminin disputat la Nanjing, etapă din cadrul Cupei Mondiale la spadă seniori, după ce a învins-o în finală pe tunisianca Sarra Besbes cu 15-10.
Articol de Gabriel Toth, 14 noiembrie 2015, 17:10
Ana Maria Popescu, de la CSA Steaua, a avut următorul parcurs până în finală: 15-3 cu Julia Beljajeva (Estonia); 15-3 cu Tatiana Andriuşina (Rusia); 15-8 cu Marie Florence Candassamy (Franţa) în optimi; 11-10 cu Emese Szasz (Ungaria) în sferturi; 15-11 cu Irina Embrich (Estonia) în semifinale.
Celelalte sportive din lotul României de spadă deplasat la Nanjing au ocupat următoarele locuri: Loredana Dinu – 20; Simona Pop – 59; Anca Măroiu – 70; Amalia Tătăran – 75.
Duminică se va desfăşura proba pe echipe la concursul de Cupă Mondială de la Nanjing. Echipa de spadă feminin a României este antrenată de Dan Podeanu şi George Epurescu.