Andreea Mitu a câştigat titlul în proba de dublu la Praga!
Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Andreea Mitu şi belarusa Lidia Morozova a câştigat titlul în proba de dublu a turneului WTA 125K de la Praga, dotat cu premii totale de 3.125.000 dolari.
Articol de Viorel Jurcut, 6 septembrie 2020, 19:01
Mitu și Morozova au dispus, în finală, de cuplul Giulia Gatto-Monticone (Italia)/Nadia Podoroska (Argentina), cu 6-4, 6-4. Învingătoarele au fost favoritele numărul şapte și au obţinut victoria după o oră şi 12 minute. Pentru această reușită au primit un cec de 37.000 de dolari şi 160 de puncte WTA la dublu.