Andy Murray revine pe teren, în competiția de dublu
Tenismanul britanic Andy Murray, operat la şold în luna ianuarie, îşi va face revenirea în competiţie cu ocazia turneului de la Queen’s, unde va evolua în proba de dublu, au anunţat organizatorii competiţiei londoneze pe iarbă, citaţi de AFP.
Articol de Gabriel Toth, 4 iunie 2019, 09:45
Câştigătorul a trei trofee de Grand Slam, Murray s-a temut că va fi nevoit să pună capăt carierei sale după noua intervenţie chirurgicală la care a fost supus la începutul acestui an. Însă britanicul, în vârstă de 32 ani, care nu a mai jucat de la Openul Australiei, din luna ianuarie, se simte tot mai bine şi nu mai acuză dureri, aşa că a decis să îşi amâne retragerea.
Murray, aflat în acest moment pe locul 213 în clasamentul mondial la simpu, urmează să facă pereche cu spaniolul Feliciano Lopez.
„Sunt entuziasmat de ideea de a reveni pe teren pentru prima oară după operaţie. Queen’s a fost mereu special pentru mine şi este locul ideal pentru a-mi face revenirea”, a precizat jucătorul originar din Glasgow.