Apelul lui Novak Djokovic a fost respins! Liderul ATP trebuie să părăsească Australia
Tribunalul federal australian a respins, azi dimineață, apelul depus de tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale şi a deportării din Australia.
Articol de Gabriel Toth, 16 ianuarie 2022, 10:15
Astfel, liderul ATP trebuie să părăsească Australia. Novak Djokovici a făcut o scurtă declaraţie în care a spus că este extrem de dezamăgit de decizia tribunalului federal de la Melbourne.
Judecătorul James Allsop a anunţat că apelul lui Djokovici a fost respins şi jucătorul trebuie să achite costurile aferente. Decizia a fost luată în unanimitate de trei trei judecători şi nu poate fi contestată. Același magistrat a anunțat că motivarea în scris a deciziei urmează să fie publicată luni sau în cursul săptămânii viitoare.
Astfel, s-a menţinut decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei, ceea ce înseamnă că Djokovici va fi deportat şi riscă să nu mai poată intra în Australia în următorii trei ani.
Echipa legală a lui Novak Djokovic a decis să nu folosească o cale de atac suplimentară, acceptându-și înfrângerea în procesul cu statul australian.