Arădeanca Daniela Dodean și-a făcut cadou Cupa Portugaliei
Daniela Dodean-Monteiro şi-a făcut cadou, chiar de ziua ei, primul trofeu important alături de Sporting Lisabona.
Articol de Gabriel Toth, 14 ianuarie 2019, 12:29
Sportiva ce este legitimată și la CSM Arad a cucerit ieri Cupa Portugaliei la tenis de masă, exact în ziua în care a împlinit 31 de ani. Sporting a trecut în semifinale cu 3-0 de CTM Mirandela, echipă cu care se luptă și pentru titlul național, iar în finală a învins cu 3-1 Gd Toledos.
Dodean nu a avut prea mult timp să savureze succesul, căci astăzi a plecat spre Budapesta, încă de la ora 5 dimineața. Ea va participa la Openul Ungariei (programat în perioada 15-21 ianuarie), primul al anului în cadrul circuitului mondial Pro Tour, apoi pe 26 ianuarie are meci în sferturile de finală din Champions League, alături de Sporting, împotriva polonezelor de la Tarnobrzeg, unde evoluează Eliza Samara.
De asemenea, Daniela Dodean și-a anunțat prezenţa, după doi ani de pauză, la Campionatele Naţionale Individuale de la Buzău, programate în perioada 1-3 martie.