Arădeanul Cătălin Hlistei, la ANAD, după ce a fost descoperit pozitiv cu betametazonă
Jucătorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Cătălin Hlistei, s-a prezentat luni la sediul Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), unde a dat declaraţii referitoare la modul de administrare a substanţei betametazonă, cu care a fost depistat pozitiv şi care se regăseşte într-un spray nazal. Betametazona, o substanţă antiinflamatoare şi imunosupresivă, nu este interzisă de regulamentele antidoping dacă este administrată altfel decât intravenos, au declarat pentru Agerpres, surse din cadrul grupării giuleştene.
Articol de Adrian Schindarli, 28 septembrie 2020, 15:11
„În funcţie de calea de administrare, acea substanţă nu este considerată doping, dar trebuie să explici, să demonstrezi. Urmează ca laboratorul să analizeze dacă declaraţiile au fost adevărate. Una e pe venă şi alta sunt picăturile de nas”, a precizat sursa citată.
Clubul Rapid a precizat într-un comunicat de presă că jucătorul nu a încălcat reglementările antidoping şi că are drept de joc.
‘Ni s-au solicitat explicaţii cu privire la modalitatea de administrare a unei substanţe ce se găseşte, printre altele, şi într-un spray nazal pe care jucătorul l-a folosit ocazional. Substanţa nu este interzisă de reglementările antidoping dacă este administrată pe această cale, respectiv ca decongestionant nazal. Drept urmare, suntem convinşi că informaţiile puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale Antidoping sunt lămuritoare şi că nu va exista o investigaţie în adevăratul sens al cuvântului. La acest moment nu avem un caz. Jucătorul nostru nu a încălcat reglementările antidoping, el are drept de joc şi este alături de echipă, atenţia lui fiind concentrată pe următorul meci pe care îl avem de disputat’, se arată în comunicatul FC Rapid.
Jucătorul Cătălin Hlistei, 26 de ani, a fost descoperit pozitiv la betametazonă, în urma unui test efectuat după o partidă din cadrul sezonului trecut al Ligii a II-a.