Arădeanul Marius Copil se menține pe locul 60 în clasamentul ATP
Tenismenul arădean Marius Copil începe săptămâna pe locul 60 în clasamentul mondial. Clasarea sa se datorează și evoluției foarte bune pe care Copil a avut-o în turneul de la Basel, unde a fost învins de abia în finală, de favoritul publicului, elvețianul Roger Federer.
Articol de Adrian Schindarli, 26 noiembrie 2018, 10:42
Nu a avut loc nicio modificare în top 30, față de săptămâna trecută. Cel mai importat salt l-a înregistrat francezul Ugo Humbert, care a urcat 16 poziții și este acum pe 84.
La dublu, Horia Tecău se află pe locul al 27-lea.