Aradul face prima victorie în 2016, Timișoara joacă abia luni
Goldiș ICIM Arad a încheiat seria de cinci insuccese din start de campionat, ieri, cu o victorie pe teren propriu, 77-72, cu CSBT Alexandria.
Echipa lui Stacey Nolan a câștigat primul sfert cu 26-17, dar oaspetele s-au apropiat la un punct, la mijlocul sfertului al treilea, 52-51, pentru ca ICIM să se desprindă apoi în învingătoare. Cele mai bune, de la arădence au fost Stroman 21 de puncte și 9 recuperări, Pasic și McGuire – câte 17 puncte.
Articol de Adrian Schindarli, 30 octombrie 2016, 07:56
Gruparea de pe Mureș nu mai câștigase un meci oficial de la 28 decembrie 2015, de la un 76-55 cu actuala campioană Sepsi Sf. Gheorghe.
*** *** ***
La masculin, BC Timișoara joacă la Tg Mureș, cu vicecampioana ABC Mureș.
”Mureșul este o echipă serioasă și solidă, cu doi combo guards foarte buni, Alhajji și Martinic, foarte periculoși pe faza ofensivă. Pe fază defensivă, nu stă chiar așa de bine, dar se anunță drept un adversar dificil. Acolo evoluează și fostul nostru jucător, Dalibor Djapa, ce poate înscrie din multe poziții, dar și câțiva baschetbaliști români valoroși. Și noi avem șansele noastre și mergem acolo cu intenția de a lua toate punctele”
Nenad Mandic, antrenorul BC Timișoara
Partida ABC Mureș Tg Mureș – BC SCM Timișoara se joacă luni, 31 octombrie, de la ora 18,00, și poate fi urmărită la Digi Sport 3.