ASU Politehnica a perfectat un nou împrumut de la Pandurii
Divizionara secundă ASU Politehnica se întărește în compartimentul ofensiv. Daniel Mărgărit, un atacant în vârstă de 20 de ani, se va pregăti de astăzi sub comanda lui Sorin Brîndescu. Acesta va evolua până la finalul sezonului pentru alb-violeți, sub formă de împrumut de la Pandurii Târgu Jiu, așa cum e cazul și lui Bogdan Dănăricu.
Articol de Gabriel Toth, 10 august 2016, 06:43
Nou-venitul Mărgărit a fost golgheterul echipei secunde a gorjenilor în sezonul trecut, cu 8 goluri în Liga a III-a, tot în stagiunea precedentă bifând și primul lui meci în Liga I pentru Pandurii.
În altă ordine de idei, alb-violeții vor pleca mâine dimineață spre județul Vâlcea, pentru prima deplasare a sezonului. Partida CSM Râmnicu Vâlcea – ASU Politehnica va avea loc vineri, de la ora 17.30, și va fi televizată de Digi Sport.