ASU Politehnica a plecat cu încredere spre Bacău
Divizionara secundă ASU Politehnica va evolua sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul nou-promovatei Aerostar Bacău. Deși adversarii nu au reușit nicio victorie în startul de sezon, alb-violeții nu îi subestimează pe băcăuani.
Articol de Gabriel Toth, 30 august 2018, 12:20
„Sunt jucători foarte buni în față, precum Buhăcianu, Hurdubei și Vraciu. Mai e un Căinari, mai e un Istrate, iar pe linia de fund un Mihăieș, care a jucat la Sfântu Gheorghe, sau un Ichim, care a jucat în prima ligă la Ceahlăul. Au o echipă bună, care îmbină jucătorii cu experiență cu tinerii dornici de afirmare”, a declarat atacantul Politehnicii, Ionuț Plămadă.
Încrezător în forța echipei e și antrenorul secund, Antonio Foale: „Băieții răspund foarte bine la comenzi. Într-adevăr, îi simțim mai încrezători, ceea ce e foarte bine. O ducem până la capăt, sunt sigur că băieții vor da totul la Bacău. Vom lega două victorii, după care ne urcăm pe val și nimeni nu ne va mai putea da jos!”.
Singurul absent din tabăra polistă e mijlocașul Adrian Poparadu, nerefăcut după o mai veche accidentare. În schimb, revine la dispoziția staff-ului mijlocașul Adrian Bedea, care a ispășit suspendarea pe care a primit-o la finele sezonului trecut, când încă evolua la Cetate Deva.
Poliștii au plecat astăzi din Timișoara, iar prima oprire va fi la Tărlungeni, unde se vor și antrena mâine dimineață. Drumul va continua apoi spre Bacău mâine, după masa de prânz.