ASU Politehnica revine cu un punct prețios de la Râmnicu Vâlcea
În meciul de deschidere al etapei a doua din Liga a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea și ASU Politehnica au încheiat astăzi la egalitate, 0-0, în Zăvoi. Alb-violeții bifează primul punct la nivelul eșalonului secund, după o prestație bună pe terenul unei pretendente declarate la promovare.
Articol de Gabriel Toth, 12 august 2016, 18:52
ASU Politehnica ar fi putut pleca chiar cu toate cele trei puncte de la Râmnicu Vâlcea, însă Mădălin Stancu a trimis peste poartă, din poziție excelentă, în minutul 79. Un minut mai târziu s-a consemnat și cea mai importantă ocazie a gazdelor, la lovitura de cap a lui Pîrvulescu, atunci când mingea a sărit în fața porții lui Mitrea, dar a ricoșat alături.
CSM Râmnicu Vâlcea (antrenor Jerry Gane): Muțiu – Samson, Dumitrașcu, Pîrvulescu (cpt.), Neag – Oct. Vasile, C. Cristea, D. Stana, Cîrstea – Geantă, Dina. Au mai intrat: Ceapă, Georgescu și Pîrvu.
ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Mitrea – Stefanovici, Gălan (cpt.), Telescu, Taub – Motreanu, Bilia, D. Constantinescu, P. Niță – Dănăricu, Blănaru. Au mai intrat: Mărgărit, Giuricici și Stancu.
Runda a II-a din eșalonul secund continuă în următoarele două zile:
Mâine, ora 11
Academica Clinceni – ACS Berceni
Șoimii Pâncota – Sepsi Sfântu Gheorghe (la Șiria)
CS Mioveni – Olimpia Satu Mare
Metalul Reșița – Dunărea Călărași (la Snagov, IF)
Dacia Unirea Brăila – Unirea Tărlungeni
Foresta Suceava – UTA
Chindia Târgoviște – CS Balotești
Luceafărul Oradea – CS Afumați
Duminică, ora 11
FC Brașov – Juventus București