ASU Politehnica, victorie categorică în amicalul contra Fortunei Becicherecu Mic
Divizionara secundă de fotbal ASU Politehnica a câștigat cu 4-1 amicalul susținut astăzi, la Baza 2, cu liderul din Liga a IV-a Timiș, Fortuna Becicherecu Mic. Alb-violeții au punctat prin Mihai Ene (min. 29-din penalty), Vidrăsan, Velici și Cristian Ene, cel din urmă fiind ultima noutate din lotul echipei.
Articol de Gabriel Toth, 30 ianuarie 2019, 19:41
El a semnat aseară cu ASU Poli și a sosit sub formă de împrumut de la Viitorul Constanța, după ce în prima parte a sezonului a evoluat pentru „U” Cluj. Pentru Fortuna a redus din diferență Costel Zurbagiu, în minutul 39. Timișorenii l-au testat astăzi pe atacantul paraguayan Jorge Alvarenga, cel care, în ultimele două săptămâni, s-a pregătit cu UTA. Arădenii au renunțat la el în weekend-ul trecut, după ce s-a confruntat cu unele probleme la rinichi.
ASU Poli a început amicalul de astăzi în formula D. Munteanu – Jurj, Mera, Scutaru, Cojocaru – Plămadă, Dros, Vidrăsan, Kiala – M. Ene, Alvarenga. În repriza a doua au evoluat Murariu – Nicolescu, Coadă, Daminuță, Cherecheș – A. Manea, Ignea, B. Vasile, Schieb – Velici, C. Ene.
Următorul test al lui ASU Poli va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, cu Millenium Giarmata, tot pe terenul sintetic de la Baza 2.