Atalanta şi Leipzig, în premieră, în „sferturile” Ligii Campionilor
RB Leipizig şi Atalanata sunt primele surprize ale Ligii Campionilor. Nemţii s-au calificat în sferturi în dauna finalistei Tottenham Hotspur. Echipa germană a învins formaţia engleză cu scorul de 3-0. RB Leipzig se impusese şi în prima partidă, de la Londra, cu 1-0. Căpitaul Sabitzer (10, 21) şi Forsberg (87) au adus o victorie meritată în faţa unei formaţii care a fost departe de nivelul demonstrat în sezonul trecut.
Articol de claudiusav, 11 martie 2020, 09:59
Atalanta Bergamo s-a calificat spectaculos, după ce a învins-o pe Valencia cu scorul de 4-3 aseară, în deplasare, în manşa secundă a optimilor de finală. Atalanta câştigase şi în tur, cu 4-1, dar ieri a mai făcut o dată dovada forţei sale ofensive, fiind impulsionată de Josip Ilicic, aflat în zi de graţie. Slovenul a marcat toate cele patru goluri (3 – penalty, 43 – penalty, 71, 82). Pentru ”lilieci” au înscris Kevin Gameiro (21, 51) şi Ferran Torres (67).
Ilicic, ales omul meciului, a devenit primul fotbalist care marchează patru goluri în deplasare într-un meci din faza eliminatorie a Champions League. Partida a fost arbitrată de arădeanul Ovidiu Haţegan la centru.