Atleții de la CSM Arad, din nou la antrenamente pe „Gloria”
Atleții arădeni și-au reluat activitatea, odată cu redeschiderea stadionului „Gloria”. Sportivii de la CSM Arad se antrenează în această perioadă, respectând normele impuse de autorități, la probele de aruncări, săritura în lungime, semifond și sprint.
Articol de Gabriel Toth, 29 mai 2020, 09:40
Antrenorul atleților de la CSM, Constantin Miclea, spune că așteaptă decizia de marți a federației de specialitate cu privire la calendarul competițional. „Marţi o să ştim exact calendarul, dar el este deja creionat: pe 25 iulie ar trebui să avem un prim open de juniori, la Piteşti, după care din august, săptămânal, vor urma Campionate Naţionale pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv copii. Federaţia Internaţională a aprobat şi Balcaniadele, iar cea de seniori se va desfăşura în acest an la Cluj-Napoca, în luna septembrie, sper eu cu Denis Both (n.n. proba de aruncarea suliţei) printre participanţi.”, a spus Miclea, pentru csmarad.ro.
În ceea ce-l privește pe Denis Both, acesta a reușit să cucerească în acest an o medalie de argint la proba de suliță, la Campionatele Naționale de aruncări pentru tineret și seniori din luna martie. Antrenorul său, Constantin Miclea, a afirmat că Both s-a confruntat cu o problemă la spate, dar care tinde să se amelioreze. „Deşi încă mai resimte dureri uşoare la spate, aruncă destul de bine, chiar peste 71 de metri la antrenamente, sper să o ţină tot aşa”, a spus antrenorul.