Au vâslit spre aur, la Nanjing
Echipajele României de două rame fără cârmaci, atât cel feminin cât şi cel masculin, au cucerit medaliile de aur în concursul de canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret Nanjing 2014. Echipajul feminin, format din Denisa Tîlvescu şi Georgiana Popescu, a devansat echipele Chinei şi Canadei, în timp ce în proba masculină, Ciprian Tudosă şi Robert Dedu au trecut linia de sosire în faţa echipajelor Cehiei şi Turciei.
Articol de Viorel Jurcut, 20 august 2014, 12:34
Cele două performanţe medaliate se adaugă argintului cucerit în urmă cu două zile de judoka Ştefania Dobre, la categoria 63 kg. În finală, Dobre a fost învinsă de unguroaica Szabina Gercsak.