AUDIO / „4”, cifra care o guvernează pe UVT Agroland în acest an
Formaţia de volei feminin UVT Agroland se află sub semnul cifrei 4. Clubul timişorean a marcat ieri patru ani de la înfiinţare, printr-o conferinţă de presă găzduită de unul dintre cei mai importanţi parteneri ai clubului, Universitatea de Vest.
Articol de Gabriel Toth, 1 martie 2018, 11:31
De asemenea, formaţia de pe Bega ţinteşte o clasare pe poziţia a patra, chiar dacă se află abia la primul sezon în Divizia A1. Despre acest subiect, antrenorul Bogdan Paul:
Președintele grupării timișorene, Horia Cardoș, s-a referit și la aniversarea din această perioadă a clubului:
Despre cei 4 ani de existență a clubului UVT Agroland a vorbit și Larisa Vasilică, una dintre jucătoarele aflate la echipă încă de la începuturi:
***
În Divizia A1 de volei feminin, cele două vestice joacă în deplasare în prima rundă din play-off. Sâmbătă, de la ora 14:00, CSM Lugoj joacă în fieful lui CSM Bucureşti, iar UVT Agroland întâlneşte campioana Volei Alba Blaj în aceeaşi zi, dar de la ora 18:00.
Formaţia masculină CSU UV Timişoara începe tot pe teren străin play-out-ul. „Studenţii” joacă sâmbătă, de la ora 12:00, pe terenul lui Dinamo, la Bucureşti.