AUDIO / ASU Politehnica, în căutarea primului succes pe teren propriu
Divizionara secundă ASU Politehnica se află în fața unui meci extrem de dificil pe teren propriu, împotriva celeilalte formații alb-violete din campionat, FC Argeș. Partida va avea loc mâine, de la ora 14.00, pe stadionul „Știința” și va avea aspecte în direct la Radio Timișoara.
Articol de Gabriel Toth, 4 octombrie 2019, 14:06
ASU Politehnica a ieșit din pasa neagră pe care o traversase, de 654 de minute fără gol marcat, prin victoria de săptămâna trecută, de la Turnu Severin, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Atmosfera în lotul alb-violet e mai optimistă, însă pentru jocul de mâine, antrenorul Mugur Gușatu se confruntă și cu unele probleme de lot. Călin Popescu e la lotul național U19, Alin Manea e accidentat, iar tot din cauza unor probleme medicale sunt deocamdată incerți portarul Rareș Murariu și „închizătorul” Bogdan Vasile. Cu toate acestea, „Guși-gol” așteaptă un rezultat bun:
FC Argeș s-a afirmat în acest sezon drept o formație extrem de incomodă. De altfe, în etapa trecută, piteștenii au produs prima înfrângere a liderului Turris Turnu Măgurele. Mugur Gușatu a analizat adversarul de mâine:
Despre confruntarea de mâine, de pe „Știința”, a vorbit și tânărul mijlocaș al timișorenilor, Fabio Trip:
Înaintea etapei a 10-a, ASU Politehnica ocupă locul 15 în Liga a II-a, primul de deasupra liniei retrogradării. Bănățenii au bifat două succese în acest sezon, însă ambele în deplasare.