AUDIO / ASU Politehnica, în vacanță până pe 13 ianuarie
Divizionara secundă ASU Politehnica a intrat în vacanța de iarnă. Alb-violeții au încheiat un sezon de toamnă zbuciumat din punctul de vedere al băncii tehnice, însă rezultatele au fost peste așteptări. Timișorenii iernează pe locul 6 în clasament, la numai patru lungimi distanță de zona promovării, având și cea mai bună defensivă din primele două ligi, cu 10 goluri încasate.
Articol de Gabriel Toth, 12 decembrie 2019, 10:11
Antrenorul Octavian Benga a convocat o parte dintre jucători la antrenamente și la începutul acestei săptămâni. Cu toții au intrat însă de ieri în vacanță, urmând să se revadă pe 13 ianuarie, când e programată vizita medicală. O zi mai târziu se va derula și primul antrenament din 2020.
Momentan se lucrează la lista de meciuri amicale pentru perioada de pregătire, dar și la locul de desfășurare al cantonamentului. În ultimele două pauze de iarnă, echipa a efectuat stagiul centralizat pe plan local, la bazele UPT. Octavian Benga admite că și-ar dori un cantonament în străinătate, într-o zonă mai caldă, cu terenuri de calitate, dar spune că prioritar pentru club e echilibrarea bugetului și stimularea financiară cât mai bună a jucătorilor:
Un interviu pe larg cu antrenorul lui ASU Politehnica veți putea asculta sâmbătă, la emisiunea Arena Radio, difuzată pe toate frecvențele Radio Timișoara după știrile orei 11.00.