AUDIO | ASU Politehnica încheie pe plus săptămâna cu trei meciuri
ASU Politehnica a bifat a treia victorie din ultimele patru etape, a doua sub conducerea lui Octavian Benga. Alb-violeții au depășit, astăzi, penultima clasată, Sportul Snagov, cu 2-0, după un meci controlat în totalitate pe „Știința”.
Articol de claudiusav, 16 noiembrie 2019, 17:47
Timișorenii au resimțit, la început, oboseala acumulată în ultima perioadă și au avut nevoie de mai multe ocazii pentru a sparge gheața în fața echipei cu cea mai slabă defensivă din campionat. Axente (foto) a țintit bara, din interiorul careului, servit ideal de Mera (16), pentru ca mai apoi să vină rândul căpitanului să rateze, lovitura sa de cap din careul mic fiind respinsă în lateral de Micle (36). Tot un jucător experimentat avea să modifice tabela: Ignea a finalizat, elegant, din careu – după ce a săltat mingea peste un adversar – chiar înainte de pauză.
În actul secund, ASU Politehnica a fost mult mai incisvă și același Axente a ratat trei ocazii mari de a majora avantajul, toate din interiorul careului. La poarta cealaltă, Murariu a avut pentru prima dată de lucru, după o oră de joc, când a reținut, fără emoții, un șut moale a lui Poștoarcă. Până la urmă, „ghinionistul de serviciu”, Axente, a închis tabela cu o execuție superbă, din lovitură liberă, central, 25 de metri (86). Timișorenii adună 7 puncte din 9 posibile într-o săptămână, spre satisfacția lui Octavian Benga:
De partea cealaltă, Snagovul rămâne cu doar 8 puncte în „zestre”, iar antrenorul Valentin Ivan, crede că și astăzi, la fel ca și în alte jocuri, diferența s-a făcut la nivelul experienței.
ASU Politehnica totalizează 24 de puncte și urcă pe 9 în clasament, înaintea a două deplasări dificile, la Cluj și Mioveni. Ilfovenii rămân penultimii, iar sâmbata viitoare vor primi vizita celor de la CSM Reșița.