AUDIO | Au dat cu „Pietricica” în ocazii: România a dominat copios Olanda, dar a remizat
Naționala de fotbal în sală a României a încheiat la egalitate cu Olanda, în primul său meci din Main Round-ul calificărilor la Campionatul Mondial din 2020. În fața a 1.500 de spectatori entuziaști veniți la sala din Piatra Neamț, România și-a creat o seamă de ocazii mai ales în repriza a doua, dar portarul Kuijk a făcut minuni între buturile vizitatorilor.
Articol de Adrian Schindarli, 23 octombrie 2019, 22:31
Olanda a deschis scorul în minutul 4.54 prin Velseboer, la o greșeală a lui Dumitru Stoica, dar acesta și-a răscumpărat eroarea, cu un vole superb de la 12 metri, care s-a dus în vinclul porții adverse. Se făcea 1-1 în minutul 8.51 și acesta avea să rămână rezultatul final, deși România a fost echipa pozitivă, ofensivă și inventivă.
Tricolorii pot reproșa neacordarea celei de-a șasea greșeli împotriva echipei olandeze, care a jucat mai mult de șase minute din prima repriză la limita penalizării cu lovitură de la zece metri. Au fost două faze suspecte de henț și una de fault, dar Angelo Galante (Italia) și Fredric Nilholt (din Suedia) au rămas impasibili.
În repriza a doua Savio a trimis mingea în bară și apoi a irosit o situație unu la unu cu portarul batavilor, Ique și Felipe Oliveira au avut și ei ocazii uriașe, iar în alte situați am înregistrat tiruri ale șuturilor de la distanță, ce fie s-au oprit în blocaj, fie au fost stopate de Kuijk.
Despre meciul de astăzi a vorbit Bogdan Covaci, jucătorul echipei Imperial Wet Miercurea Ciuc:
România a început meciul cu Tonița, în poartă, iar în câmp cu patru naturalizați, Paulo Ferreira, Ique Ribeiro, Savio Valadares și Felipe Oliveira. Echipa noastră a fost condusă de pe margine de „secundul” Marius Pârciu, deoarece Robert Lupu era suspendat după eliminarea din februarie 2018, de la meciul România – Ucraina, jucat la turneul final Euro.
Pârciu a fost vorbit și despre lipsa preciziei la finalizare:
În celălalt meci din Grupa 5, Kazahstan – Albania 4-0. Mâine (joi), tot la Polivalenta din Piatra Neamț, se joacă Kazahstan – Olanda (16,30) și România – Albania (19,00).