AUDIO / Banatul Caransebeș încheie victorioasă sezonul și își face planuri de viitor
Voleibaliștii de la Banatul Caransebeș au încheiat sezonul competițional 2016/2017 cu o victorie în minimum de seturi, în sala proprie, în fața Unirii Dej. A fost 3-0 pentru formația pregătită de Răzvan Parpală, cu seturi câștigate la 21, 18 și 15.
Articol de Gabriel Toth, 27 aprilie 2017, 10:40
Gugulanii au avut nevoie de o oră și 9 minute pentru a-și trece îăn cont victoria în fața formației din Dej. Caransebeșul încheie sezonul 2016/2017, al treilea consecutiv în elita voleiului românesc, pe poziția a opta.
Președintele clubului gugulan, Cristian Stepanescu, a vorbit pentru Radio Timișoara despre jocul de ieri:
Problemele financiare nu au ocolit nici singura reprezentantă a Banatului în elita voleiului masculin. În ultima perioadă, jucătorii s-au confruntat cu restanțe și întârzieri, însă Cristian Stepanescu dă asigurări că în aceste zile plățile vor ajunge la zi. „Mai sunt restanțe la salarii, dar astăzi sau mâine se vor achita toate”, a afirmat Stepanescu.
Banatul Caransebeș merge pe continuitate la nivelul băncii tehnice. Cristian Stepanescu ne-a confirmat că se va miza și pentru sezonul viitor pe antrenorul Răzvan Parpală.