AUDIO | Carduri de fidelitate pentru fanii CSM Reșița
Din această după amiază cei care doresc să-și achiziționeze cardurile de fidelitate CSM Reșița o pot face în două locuri din oraș. Pentru cei apropiați de Valea Domanului există posibilitatea să le găsească la sediul clubului, între orele 8 și 15, iar pentru cei din Govândari, cardurile se vor găsi la complexul Victoria, între orele 17 și 19.
![AUDIO | Carduri de fidelitate pentru fanii CSM Reșița AUDIO | Carduri de fidelitate pentru fanii CSM Reșița](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2020/08/Carduri-Gusca-Banateanul-696x363.jpg)
Articol de claudiusav, 26 august 2020, 11:53
Inițiativa aparține liderului Guardiei Rosso Nera, Marcel Gușcă și se dorește a fi un ajutor pentru echipa de fotbal, care nu beneficiază de sprijinul fanilor în tribune, din motivele binecunoscute.
Liderul suporterilor spune că a primit deja solicitări inclusiv din străinătate, de la reșițeni aflați departe de echipă, dar care doresc să ajute. Marcel Gușcă mai precizează că aceste carduri de fidelitate se pot achiziționa și după începerea campionatului.
În ceea ce privește startul ligii secunde, vă reamintim, CSM Reșița va sta în prima rundă, urmând să debuteze în Valea Domanului, în etapa a doua, în fața celor de la Petrolul.