AUDIO / Constanţa nu face contestaţie, Dumbrăviţa e campioană 100%
Oficialii clubului de tenis de masă LPS Farul Constanţa nu vor ataca decizia Consiliului Director al Federaţia Română de Tenis de Masă, prin care ACS Dumbrăviţa câştigă titlul naţional în Superliga feminină.
Articol de Adrian Schindarli, 3 iulie 2015, 12:01
„Este o decizie eronată, prin care s-a dorit să nu se scoată în evidenţă neclarităţile din regulament, oportunităţile pe care le poate avea un club cu activitate îndelungată şi cu jucători care se pregătesc de o viaţă la acel club”, a spus antrenorul dobrogean Viorel Filimon, pentru sportsudest.ro. Aflat în Coreea de Sud, pentru Jocurile Mondiale Universitare, Filimon a adăugat: „În orice lege din lumea asta, în orice regulament, dacă un lucru nu este interzis în scris, atunci acel lucru este legal”.
Şi antrenoarea formaţiei din Dumbrăviţa, Nicoleta Husar, declară că regulamentul lasă loc interpretărilor şi consideră că acesta trebuie îmbunătăţit.
Un reportaj pe larg despre ACS Dumbrăviţa, a doua oară consecutiv campioană naţională la feminin, va fi duminică, la emisiunea “Arena Radio”, care începe după ştirile orei 11,00.