AUDIO | Dan Alexa, înaintea deplasării la Târgu Jiu: „Un meci cât un sezon!”
ASU Politehnica își poate asigura, în mare parte, prezența în play-off-ul pentru promovarea în Liga I cu un succes, sâmbătă, pe terenul „lanternei” Pandurii Târgu Jiu. Tehnicianul alb-violeților vede confruntarea din Gorj ca una decisivă.
Articol de claudiusav, 11 martie 2021, 11:41
Timișorenii trebuie să repete evoluția din runda precedentă, când au trecut, acasă, de Metaloglobus și să obțină toate punctele pentru a rămâne în top șase. Dan Alexa subliniază importanța meciului și, în același timp, faptul că duelul nu e dinainte câștigat, în ciuda diferenței dintre cele două formații:
Antrenorul Politehnicii vrea să aibă parte de un final de sezon regular liniștit, cu atât mai mult cu cât runda viitoare, echipa sa va sta, fiindcă ar fi trebuit să întâlnească Turris, iar peste două săptămâni va evolua pe „sinteticul” de la Chiajna:
Alexa are tot lotul la dispoziție pentru confruntarea cu trupa timișoreanului Călin Cojocaru. După ce a închis poarta României Under 19 în prima repriză a amicalului cu Serbia de la Arad, Otto Hindrich a revenit la Timișoara și va sta între buturi la Târgu Jiu:
Pandurii au strâns doar un punct din ultimele 12 puse la bătaie și au doar un succes, acasă, în ultimele 18 partide! Duelul cu ASU Politehnica, din etapa a 19-a are loc sâmbătă, de la ora 11:00 și va avea aspecte, în direct, în Arena Radio.