AUDIO / De două ori bronz pentru Marco Mania
Timișoara este pe cale să propună încă un nume în tenisul juvenil, după ce Nini Dica a confirmat deja în întrecerile naționale și internaționale. Marco Mania s-a întors cu două medalii de bronz – la simplu și la dublu – de la recentul Campionat Național de iarnă pentru juniorii sub 14 ani, care a avut loc în București.
Articol de Adrian Schindarli, 13 ianuarie 2016, 18:48
În întrecerea de simplu, jucătorul de la CSM Timișoara a trecut trei tururi, înainte de a fi învins în semifinale de târgovișteanul Radu Papoe, ce avea să devină campion național. În finala mică, Marco Mania l-a învins cu un dublu 6-4 pe Bogdan Manole, de la SCM Bacău. La dublu, bănățeanul a făcut pereche cu Claudiu Dudașu, de la CS Tennis Bistrița și a ocupat tot locul al treilea.
Antrenorul Ovidiu Șola, care l-a preluat pe Marco în urmă cu o jumătate de an, spune că aceste două podiumuri trebuie să-i dea încredere tensimenului care va face 14 ani luna viitoare.