AUDIO / Euro, mașina de lux a baschetului
Euro Baschet s-a încheiat în minimum de meciuri pentru țările gazdă, România și Ungaria. Previzibil, ar spune specialiștii, dar dureros, ar replica suporterii. Post factum, acest Euro seamănă cu o mașină de lux, închiriată cu ora. Ne-am plimbat un pic prin centru, iar acum ducem limuzina înapoi și facem nota de plată.
Articol de Adrian Schindarli, 17 iunie 2015, 15:05
O dată terminate socotelile, am încercat să vedem care este viitorul baschetului feminin românesc, adus măcar pentru câteva zile în lumina reflectoarelor. Selecționerul Florin Nini spune că la noi numărul și durata antrenamentelor sunt probleme majore.
Gabriela Mărginean, care tocmai s-a transferat de la vicecampioana Turciei la vicecampioana Spaniei, a fost liderul echipei. Obișnuită cu meciurile din Euroligă, Mărginean a simțit încă o dată că există o diferență mare între baschetul de elită de pe continent și cel românesc .
România nu a mai câștigat un meci la un turneu final de Campionat European, de 14 ani, când învingea Ucraina, în faza grupelor. De atunci, tricolorele au făcut trei turnee finale fără măcar un succes, în 2005, 2007 și 2015.
O analiză a baschetului feminin românesc va fi sâmbătă, la Arena radio, emisiune ce începe după știrile orei 11,00.