AUDIO / Fără complicații: România trece lejer de Canada
România a învins Canada cu scorul de 3-1, duminică, în primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, după ce perechea Gabriela Dabrowski/Carol Zhao s-a impus cu 4-6, 6-1, 10-6 în meciul de dublu cu cuplul Ana Bogdan/Raluca Olaru, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Articol de Adrian Schindarli, 11 februarie 2018, 15:46 / actualizat: 11 februarie 2018, 19:47
Oaspetele, conduse de Dabrowski, numărul 11 mondial la dublu, au făcut un joc mai solid, au greşit mai puţin şi au obţinut punctul de onoare al Canadei, după o oră şi 15 minute, într-un meci lipsit de miză.
Ana Bogdan, debutantă în echipa de Fed Cup a României, şi Raluca Olaru au jucat bine în primul set, în care au revenit de la 2-4 şi s-au impus cu 6-4. Dabrowski şi Zhao au dominat setul secund şi au câştigat clar cu 6-1. În supertiebreak, jucătoarele canadiene au greşit mai puţin şi au obţinut victoria cu 10-6.
România a obţinut calificarea la barajul pentru Grupa Mondială a Fed Cup după acest succes, conturat graţie victoriilor aduse de Irina Begu (două) şi Sorana Cîrstea.
Sâmbătă, în primele meciuri de simplu, Sorana Cîrstea (38 WTA) a câştigat cu scorul de 6-2, 6-2 în faţa jucătoarei canadiene Carol Zhao (138 WTA), iar Irina Begu s-a impus cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2 în faţa jucătoarei de origine română Bianca Andreescu (173 WTA).
Duminică, Irina Begu (37 WTA) a întrecut-o pe Katherine Sebov (319 WTA) cu 6-2, 6-4.
În condiţiile în care soarta întâlnirii era decisă, ultimul meci de simplu, dintre Sorana Cîrstea şi Bianca Andreescu, nu a mai avut loc.
România are acum trei victorii din tot atâtea meciuri cu Canada. Echipa noastră a mai învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.