AUDIO / Fortuna a defilat în returul cu Lupacul și a bifat a treia promovare consecutivă
Campioanele Ligii a IV-a Timiș nu se dezmint. De la reintroducerea barajului în dublă manșă, în 2015, laureatele celui mai vestic județ al țării au obținut de fiecare dată biletele pentru eșalonul al treilea. După ASU Poli, Ripensia, Ghiroda și Dumbrăvița în anii trecuți, ieri a venit rândul celor de la Fortuna Becicherecu Mic să jubileze.
Articol de Gabriel Toth, 23 iunie 2019, 12:15
Practic, a fost o simplă formalitate în fața cărășenilor de la Voința Lupac, mai ales prin prisma victoriei obținute de Fortuna în tur, cu 2-0. Ieri, la Becicherecu Mic, gazdele și-au păstrat luciditatea și concentrarea, iar pe fondul unei mai bune pregătiri fizice și, de ce să nu o spunem, a unei valori individuale superioare, au învins la scor de tenis. A fost 6-1, prin „dubla” veteranului de 37 de ani Deian Pecarov și prin reușitele singulare ale lui Centea, Zoran Radu, Hodiș și Brian Filimon, în vreme ce pentru croați a punctat Avramovici.
Amănunte suplimentare și reacții „la cald”, în reportajul de mai jos, semnat de Gabriel Toth:
Vă amintim, comuna Becicherecu Mic a fost o obișnuită a eșalonului terț din 2007 încoace, prin Mama Mia. Un club care însă a dispărut între timp, după mutarea sa la Jimbolia.