AUDIO | Fotbal de Liga a treia la Buziaş, Ineu şi Haţeg, din noul sezon!
Fotbal divizionar terţ va fi, din sezonul viitor, la Ineu, dar şi la Haţeg (foto) şi Buziaş, formaţii care au depăşit, Recolta Dănceu, Magica Balta Caransebeş şi Ştiinţa Turceni, în meciurile de baraj transmise, în exclusivitate, la Radio Timişoara.
Articol de claudiusav, 25 iunie 2022, 19:28
În Mehedinţi, la aproximativ 40 de kilometri de Severin, ACB Ineu pornea sub adăpostul acelui 5-0 de acasă, din urmă cu o săptămână şi, după un început mai bun de meci al gazdelor, a „rezolvat” repede şi returul. Mâneran – cu două goluri – şi camerunezul Cahill au marcat până la pauză, în vreme ce mehedinţenii au replicat prin Băloi. Imediat după revenirea de la cabine, Ndoye a fost eliminat direct de la ineuani, pentru un presupus cot în figură aplicat unui adversar, dar arădenii nu au resimţit omul în minus, ba mai mult, au marcat de încă trei ori! Florea a reuşit o „dublă” în doar 20 de minute, între reuşitele sale intercalându-se cea a rezervei Răsvanţă, dar şi un gol al gazdelor, pentru un 11-2 mai mult decât grăitor, iar Ineul va avea reprezentantă în liga a treia după şapte ani.
Antreorul arădenilor, Cristian Sculici, e de părere că și în retur echipa lui și-a făcut meciul mai ușor înscriind înaintea adversarilor:
De partea cealaltă, antrenorul gazdelor Cosmin Munteanu consideră că diferența s-a făcut la pregătirea fizică, una mult superioară a ineuanilor comparativ cu mehedințenii:
Şi la Caransebeş, tot gazdele au început mai avântat, cu gândul de a recupera din deficitul de goluri primite la Haţeg (1-4), însă Retezatul a temperat bine din avântul cărăşenilor şi i-a ţinut, în cele mai multe rânduri, departe de poarta lor, astfel că la pauză s-a intrat fără ca tabela să se modifice. Şi actul secund a „curs” oarecum pe aceleaşi coordonate, cu haţeganii la cârma jocului şi cu gazdele încercând să marcheze un gol care să îi introducă în calculele calificării. Doar că hunedorenii au stat mai bine pe teren şi au încheiat meciul fără gol primit, dar cu o promovare meritată în Liga a treia, după mai bine de un deceniu, devenind a cincea formaţie din judeţ care va evolua în acest eşalon, după Hunedoara, Deva, Jiul şi Aurul Brad.
La final de meci, antrenorul învingătorilor din această dublă manșă, Daniel Bona, a remarcat mobilizarea suporterilor din Hațeg pentru fiecare din cele două confruntări:
Entuziasmul și apropierea de la Magica Balta trebuie completate cu mai mulți jucători de valoare crede antrenorul formației gugulane, Ion Bica:
Scor „alb” a fost după primele 45 de minute şi în Gorj, la Turceni, acolo unde Phoenix Buziaş a arătat, din nou, consistenţă şi… răbdare, pentru că imediat după reluare a venit şi un penalty pentru campioana Timişului, după un henţ al lui Tudorache, iar Alexandru Birău a „liniştit apele”, în minutul 53, cu o execuţie sigură. Lucrurile au devenit şi mai clare în minutul 66, când Răzvan Rus a trimis sub transversală, din interiorul careului, astfel că finalul de meci aproape că nu a mai contat. Directorul tehnic al timişenilor, Cosmin Petruescu, a tras concluziile promovării:
Fostul antrenor al Ripensiei şi al Politehnicii a preferat să rămână precaut şi înaintea şi după partida tur câştigată în Timiş şi a explicat de ce a gândit în acest mod:
Phoenix calcă pe urmele celor de la Poli, Ripensia, Ghiroda, Dumbrăviţa, Becicherecu Mic, Periam şi Pobeda Dudeştii Vechi şi confirmă, încă o dată, că Liga a IV-a Timiş este una dintre cele mai puternice întreceri de la acest nivel.