AUDIO | George Puşcaş: „Eu plâng de fericire, s-a scris istorie”
Atacantul echipei naţionalei U21 a României, George Puşcaş, a declarat, la finalul partidei cu Germania, că nu are de ce să fie trist pentru înfrângere, considerând că alături de colegii săi a scris istorie în fotbalul românesc.
Articol de Adrian Schindarli, 28 iunie 2019, 09:32
Puşcaş a fost golgheterul României la turneul final din Italia şi San Marino, cu 4 goluri. Totodată, bihoreanul este golgeterul all-time al naționalei de tineret a României, cu 18 goluri.
„Am dat tot ce am avut mai bun, vreau să mulţumesc tuturor care au fost aici. Am crezut că putem învinge tot ce ne stă în cale, că putem elimina astăzi Germania, dar a fost mai bună în ultimele minute. Pentru că am ţinut ştacheta sus, trebuie să fim mândri. Şi pentru că milioane de români s-au uitat la noi, am făcut mândri o grămadă de români. Eu am făcut totul să înscriu, să îmi ajut echipă, cred că astăzi toată lumea a dat tot ce a avut mai bun. Eu sunt mândru de asta. Eu plâng de fericire pentru că de tristeţe nu am de ce, oricum astăzi s-a scris istorie. O să rămân cu imaginea acestor suporteri incredibili şi cu imaginea României, pentru că am demonstrat că avem fotbal şi România are calitate”
George Pușcaș
Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall’Ara din Bologna. În finala de duminică, la Udine, Germania va întâlni Spania, care a trecut cu 4-1 de Franţa.