AUDIO | Informatica Timișoara, reunire în efectiv redus
Fosta campioană de fotbal în sală Informatica Timișoara a reluat pregătirile pentru ultimele două etape ale Ligii I și pentru turneul playoff, unde bănățenii sunt deja calificați. Din lot nu mai fac parte spaniolii Juan Moreno și Antonio Montero, doi dintre importanții marcatori din prima parte a campionatului.
Articol de Adrian Schindarli, 21 ianuarie 2020, 13:12
Directorul sportiv al formației bănățene, Florin Chirițescu, spune că ei vor greu de înlocuit.
Timișorenii nu se pot baza în aceste zile nici pe Iulian Cojocaru, plecat la naționala Republicii Moldova și nici pe Darko Ristic, convocat la lotul Serbiei.
Sezonul se reia după revenirea naționalei de seniori de la Elite Round-ul Campionatului Mondial (Brno, 2-5 februarie). Informatica va juca la 8 februarie în deplasare, cu divizionara secundă Kereszthegy Remetea, în optimile de finală ale Cupei României, dispute în manșă unică.