AUDIO / Întăriri la CSM Reșița, pentru Liga Zimbrilor; Andrei Santeiu și Lucian Ignat, primele transferuri
Echipa de handbal masculin CSM Reșița a perfectat primele două transferuri, după ce a promovat în Liga Națională. Pivotul Andrei Santeiu și extrema stânga Lucian Ignat vor evolua la formația cărășeană din vară.
Articol de Viorel Jurcut, 24 mai 2019, 13:42
Foto: Miruna Mihancea
Santeiu a mai jucat în Banat la Politehnica Timișoara, iar Ignat a fost component al precedentei grupări reșițene, HC Adrian Petrea. Antrenorul Ilie Vaidasigan spune pe ce posturi mai are nevoie de achiziții în această vară:
Un dialog mai amplu cu Ilie Vaidasigan va fi în emisiunea Arena Radio de duminică, între orele 11 și 12. Actualul tehnician principal al formației de pe Bârzava și-a încheiat cariera de jucător cu ocazia sezonului de liga a doua, pe care CSM Reșița l-a încheiat cu brio în această primăvară. Din vechea UCMR, care a reușit performanțele cele mai mari ale handbalului reșițean a mai rămas coordonatorul de joc Mihai Rohozneanu.