AUDIO | Iubirea față de UTA nu are limite: a făcut închisoare pentru roș-albi, iar la 88 de ani vine de la 150 km, ca să vadă echipa preferată
Voicu Rișculiția mai are două mari dorințe. Să-și vadă echipa iubită pe noul stadion al Aradului și promovată în prima ligă. Împlinește 89 de ani, peste mai puțin de două luni, de peste 70 fiind fan înfocat al celor de la UTA.
Articol de Adrian Schindarli, 14 iulie 2019, 12:00 / actualizat: 14 iulie 2019, 14:27
Ce-l diferențiază însă de restul suporterilor alb-roșii?! Face naveta, o dată la două săptămâni, de la Deva, la Arad, pentru a-i vedea pe viu pe băieți. A fost martor la toate momentele importante din istoria Bătrânei Doamne. Cele 6 titluri și cele două cupe ale României, plus eliminarea celor de la Feyenoord, campionii Europei, în 1970.
„Am făcut primele două clase de liceu la Arad și de acolo vine atracția față de UTA. În vremea aceea, se discuta mult despre echipa de fotbal. Era într-o dezvoltare deosebită, avea jucători formidabili. Apoi, această pasiune pentru UTA s-a menținut. M-am dus la facultate la București, în perioada când Aradul a câștigat campionatul și Cupa României. Îmi duceam și colegii la meciuri și erau încântați de ceea ce vedeau”
Voicu Rișculiția
De altfel, domnul Voicu a stat în arest o săptămână, în 1948, tot din cauza iubirii față de UTA. A plecat alături de alți 3 colegi, de la Brad, pentru a urmări un duel cu Poli Timișoara. N-a mai ajuns la meci, pentru că securitatea de atunci i-a închis crezând că fac parte dintr-un grup partizan, eveniment pe care îl povestește în reportajul AUDIO realizat de Claudiu Sav.
„Era în 1948 când am făcut închisoare pentru UTA. Eram patru prieteni care am mers cu trenul de la Brad la Arad, pentru un meci cu Poli. A fost un tren de noapte, iar când am ajuns la Arad ne-am dus la un hotel, să ne odihnim, că meciul era doar după amiaza. La un moment dat, am auzit bătăi în ușă. Când am deschis, au strigat la noi: ”mâinile sus, bandiților!”. Erau patru inși care ne-au aruncat în mâinile securității. Ne-au confundat cu partizanii”
Voicu Rișculiția