AUDIO | Nu i-a priit semifinala acasă: Timișoara pierde după un meci cu 65 de puncte, dintre care opt eseuri
Timișoara Saracens a câștigat precedentele titluri de campioană după ce a jucat semifinala în deplasare. De această dată, bănățenii au obținut dreptul de a disputa acasă penultimul act, însă asta nu i-a ajutat. Campioana României la rugby nu își va putea apăra titlul, după ce a pierdut astăzi, în semifinalele Superligii, pe teren propriu, în fața celor de la Știința Baia Mare. Rivala deja tradițională a bănățenilor s-a impus cu 35-30 pe stadionul „Dan Păltinișanu”, după ce a condus și la pauză, cu 21-13.
Articol de Adrian Schindarli, 18 mai 2019, 18:16 / actualizat: 18 mai 2019, 22:46
20 dintre punctele învinșilor au fost semnate de Luke Samoa, care a izbutit un eseu, trei transformări de eseu și trei lovituri de pedeapsă. Celelalte două încercări ale timișorenilor au fost semnate de Zaharia și Popârlan.
Antrenorul bănățenilor, Sosene Anesi, s-a arătat foarte dezmăgit.
Maramureșenii au marcat din cinci eseuri transformate, dintre care trei au fost ”puse” de Apostol. Transformările i-au aprținut lui Manole. Concluziile meciului au fost formulate și de tehnicianul argentinian al Științei, Mario Canale.
Îl ascultăm și pe căpitanul bănățenilor, Eugen Căpățână, vorbind despre dezamăgirea de astăzi.
Saracens va juca finala mică împotriva învinsei din cealaltă semifinală, care opune bucureștenele CSM și Steaua.