AUDIO / „Nu mai vedem nicio speranţă”
Situaţia de la prim-divizionara de baschet masculin BC Timişoara devine tot mai apăsătoare. După ce şi-a pierdut aproape întreg lotul format pe perioada verii, gruparea alb-violetă a rămas şi fără antrenor. Dragan Petricevic şi-a înaintat demisia, care a fost acceptată în această dimineaţă de conducerea clubului.
Articol de Adrian Schindarli, 12 octombrie 2015, 13:10
Dragan Petricevic îşi motivează decizia:
Până la această oră, clubul nu a numit un antrenor interimar. Cu toate acestea, managerul Leontin Demaio a precizat că va fi cu siguranţă o soluţie din interiorul clubului, deoarece în acest moment nu sunt bani pentru aducerea unui alt tehnician. Demaio spune că nu mai întrevede nicio speranţă.
Următoarele decizii privitoare la viitorul clubului se vor lua în seara acestei zile, când este programată o şedinţă de Consiliu Director. Timişorenii ar urma să joace vineri, de la ora 19,00, pe teren propriu, cu SCMU Craiova, în etapa a III-a a Ligii Naţionale.