AUDIO / O medalie la Jocurile Olimpice, marele regret al lui Ivan Guidea în 2016
Unul dintre performerii anului 2016 în județul Timiș a fost luptătorul Ivan Guidea. Sportivul originar în Republica Moldova și legitimat la CSM Lugoj s-a clasat pe primul loc în topul realizat de Direcția Județeană de Tineret și Sport, alături de atleta Adelina Pastor și jucătoarea de tenis de masă Adina Diaconu, această distincție fiind, practic, încununarea succeselor obținute pe plan internațional de Guidea în acest an.
Articol de Gabriel Toth, 24 decembrie 2016, 11:19
În luna mai, basarabeanul naturalizat a cucerit o medalie de bronz la Campionatele Europene de la Riga, din Letonia. În meciul decisiv pentru poziția a treia a categoriei 61kg, sportivul lui CSM Lugoj l-a învins fără drept de apel pe ucraneanul Pavel Bileiciuk, cu 11-1.
Punctul culminant al anului, dar și al carierei luptătorului în vârstă de 28 de ani, a fost calificarea la Jocurile Olimpice, obținută în urma turneului de la Ulan Bator, din Mongolia. Ajuns la Rio, Guidea a ratat însă șasa obținerii unei medalii, fiind învins în sferturile de finală ale categoriei 57kg de bulgarul Vladimir Dubov, cu 10-0.
Despre experiența trăită la prima ediție a Jocurilor Olimpice din cariera sa, Ivan Guidea:
Ivan Guidea este născut în Republica Moldova, la Nisiporeni, la 12 mai 1988 și practică luptele libere de la vârsta de 16 ani. Debutul său a fost fulminant, cucerind două medalii de bronz la Europenele de cadeți în 2004 și 2005 pentru Republica Moldova. În 2009, din cauza lipsurilor financiare, a ales să-și părăsească țara natală și să opteze pentru România, însă procesul de obținere a cetățeniei a fost unul anevoios. Birocrația l-a determinat să ia o pauză forțată, până în 2013, însă revenirea pe saltea a fost de bun augur. Ivan Guidea a vorbit despre sentimentul pe care îl are luptând, de trei ani, pentru tricolorul românesc:
Clubul la care e legitimat Ivan Guidea, CSM Lugoj, a trecupt prin mari frământări financiare în a doua jumătate a anului 2016, vorbindu-se, la un moment dat, chiar de încetarea activității. Luptătorul în vârstă de 28 de ani spune însă că nu a resimțit atât de puternic problemele grupării de pe Timiș:
Anul 2017 aduce noi competiții importante pe plan internațional, iar Ivan Guidea și-a propus să-și îmbogățească zestrea de medalii:
Mentorul lui Ivan Guidea este chiar fratele său mai mare, Anatolie Guidea, medaliat european și mondial, și care actualmente e antrenorul lotului național de lupte libere al României.