AUDIO / Oradea, 1-0 în finală! Achim spune că e doar primul pas
CSM Oradea a câştigat primul meci al finalei Ligii Naţionale de baschet masculin; bihorenii s-au impus cu 86-73 (48-35).
Articol de Viorel Jurcut, 5 iunie 2018, 05:51
Cu excepția sfertului al 3-lea, orădenii au fost la conducerea întâlnirii când Steaua a fost superioară. Cei mai buni jucători ai gazdelor au fost Martin Zeno, cu 20 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive, şi Vaidas Kariniauskas, 19 p, 5 rec, 3 pd. Evoluţii de luat în seamă au avut şi Arturas Valeika, arădeanul Andrei Mandache şi Sean Denison. La Steaua, Dragan Zekovic a reușit 16 p, 3 rec, Pavel Marinov a contribuit cu 11 p, 3 rec, 6 pd, iar Jermaine Jonte Flowers cu 10 p, 7 rec.
Antrenorul celor din Oradea, Cristian Achim, dorește să-și țină elevii concentrați și pentru următorul meci programat mâine, tot la sala ”Antonio Alexe”. Finala se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.