AUDIO / „Posibil să mai facem transferuri şi să ne gândim la locurile 1-4”
După eşecul suferit miercuri, pe terenul liderului SCMU Craiova, Banatul Caransebeş a obţinut o nouă victorie în faţa propriilor fani, ultima din 2015. Programul ne indica faptul că elevii lui Valentin Pereu au întâlnit campioana Tomis Constanţa, dar faţă de sezonul trecut echipa de la malul mării a rămas doar cu titlul onorific. Abandonată de ceva vreme de antrenorul principal Martin Stoev, Tomis a venit la Caransebeş cu o singură rezervă. Jucătorul în cauză, coordonatorul Mitev a evoluat pe poStul de universal, din lipsă de soluţii. Rezultatul a fost astfel scontat, 3-0 (15, 24, 18) pentru gugulani, cu o revenire de echipă mare în actul secund, de la 22-24. O nouă victorie de trei puncte, a şaptea a sezonului şi a cincea pe teren propriu. Gugulanii sunt neînvinşi acasă îm acest sezon, motiv de bucurie pentru preşedintele Cristian Stepanescu.
Articol de Adrian Schindarli, 13 decembrie 2015, 12:27
Sâmbăta viitoare, bănăţenii se depalsează în Maramureş, unde întâlnesc ocupanta locului secund în acest moment, Ştiinţa Explorări Baia Mare. Conducerea clubului vrea măcar un punct din acest ultim joc al anului.