AUDIO | Revanșa din Cupă: „Leii” bănățeni s-au impus în fața celor din Bănie
SCM OHMA Timișoara s-a impus în manșa tur a sferturilor de finală din Cupa României cu SCMU Craiova, 97-87, la cinci zile după ce pierdeau, tot acasă, duelul din campionat cu formația olteană.
Articol de claudiusav, 23 decembrie 2021, 19:42
Primul sfert, unul spectaculos, a mers în contul oltenilor, 25-23, pentru ca următoarele zece minute să le revină gazdelor, care au intrat în avantaj la pauza mare, 49-46. La reluare, timișorenii, cu Olah în prim-plan, s-au distanțat treptat, iar la intrarea în ultimul act aveau un avantaj de 7 lungimi, 72-65. Ritmul bun a continuat și în prima parte a ultimului sfert, când bănățenii au ajuns chiar și la 15 puncte în fața adversarilor din Craiova, cei din urmă având o tresărire de orgoliu pe final, după un run de 13-4, insuficient însă pentru a mai întoarce soarta jocului: 97-87.
Darrius Strong a fost principalul marcator al meciului pentru timișoreni, cu 23 de puncte, la care a adăugat 6 pase decisive. Alex Olah a fost însă MVP-ul partidei, cu 22 de puncte, 13 recuperări și 4 pase decisive. Returul dintre cele două formații are loc miercuri, 29 decembrie, în Bănie.
Vom reveni cu declarații în format audio.