AUDIO / S-a spart ghinionul! UTA bate la faza lui Roger și golul lui Miculescu
UTA jubilează din nou, după mai bine de trei luni, pentru că a reușit să câștige jocul de campionat de azi cu Sepsi Sfântul Gheorghe, scor 1-0, la prima reprezentație cu antrenorul Ionuț Badea pe bancă. Tot cu ocazia meciului de azi au debutat la UTA și atacantul nigerian Philip Otele, introdus pentru ultima jumătate de oră și tânărul Alexandru Pătlăgică trimis în teren în ultimele câteva minute.
Articol de Viorel Jurcut, 5 februarie 2022, 15:30
Prima repriză i-a avut pe utiști mai aproape de careul advers, însă problemele de finalizare au arătat că nu depind de schimbarea antrenorului. Laukzemis, în primul sfert de oră, și Ubbink, după min 30, au avut cele mai importante situații. Portarul covăsnenilor, Niczuly, a fost bine plasat de fiecare dată. Deschiderea scorului putea veni și la poarta cealaltă, chiar la ultima fază a primei părți, când Ștefănescu i-a subtilizat mingea fundașului central Erico, i-a pasat lu Luckassen, dar vârful oaspeților a ratat, incredibil, șutul pe jos, de la doar câțiva metri.
După pauză, tot goalkeeper-ul vizitatorilor a fost în centru atenției, cu intervenții inspirate la dubla ocazie a UTA-ei din min 55 și apoi la centrarea șutată a nou intratului Otele, din min 68.
Faza de trei puncte s-a consumat în min 77, când Roger a câștigat duelul cu Fofana de la mijlocul terenului; brazilianul a pornit spre poarta adversă, a nimerit bara transversală, dar Miculescu a avut un plasament excelent și a trimis cu capul în poarta goală.
Antrenorul Ionuț Badea i-a trimis în teren, în acest meci, pe: Iacob – Baravykas, Erico, Benga, Shlyakov – Batha – Miculescu (Pătlăgică, min 86), Roger, Ubbink, Dangubic (Medjmorec, min 90+1) – Laukzemis (Otele, min 63).
Antrenorul celor de la Sepsi, Cristiano Bergodi, a recunoscut că UTA a fost echipa superioară și a reușit să se impună în acest meci de luptă grație calităților masive pe care le au unii jucători:
Noul tehnician al UTA-ei, Ionuț Badea, s-a bucurat pentru victorie și a mulțumit și predecesorului său, care i-a lăsat o echipă ”peste medie”. În același timp, Badea a atras atenția că deja toată lumea trebuie să se gândească la viitorul joc, marți, cu CFR Cluj: