AUDIO / SCM Timișoara a întrerupt seria neagră în fața rivalei din Baia Mare
Rugbyștii de la SCM Timișoara au obținut azi o victorie prețioasă pe teren propriu, 28-25, în fața rivalei Știința Baia Mare, în etapa a 7-a a Superligii. Bănățenii au controlat prima jumătate a meciului și apoi au revenit spectaculos în secvențele finale, după ce au fost conduși cu șapte puncte pe tabelă.
Articol de Gabriel Toth, 5 iunie 2021, 14:23
La pauză, timișorenii au intrat în avantaj, 15-8, după două eseuri semnate de Shennan și Melinte, plus alte cinci puncte aduse din piciorul aceluiași Melinte. După pauză, maramureșenii au preluat controlul și au „evadat” la 20-15, după două eseuri, semnate de Sione și Kisting, doar primul fiind transformat. Melinte a redus din handicap, din lovitură de pedeapsă, dar băimărenii au mai semnat o încercare, prin Taliauli.
De la 18-25, SCM Timișoara a revenit spectaculos în ultimele minute. A egalat mai întâi, prin eseul semnat de Shennan și transformat de Melinte. Iar în final, același Ionel Melinte a trimis printre buturi o lovitură de pedeapsă de la mare distanță, stabilind scorul final 28-25 pentru Timișoara.
E prima victorie a bănățenilor într-un duel direct cu Baia Mare după doi ani și jumătate. Formația de pe Bega a pierduse precedentele cinci confruntări în fața marii rivale.
Altfel, victoria a fost umbrită de protestele unui grup de suporteri la adresa conducerii tehnice a echipei. La stadion, au fost afișate câteva bannere prin care i se cerea plecarea antrenorului Valentin Calafeteanu: „Echipa nu e a voastră!”, „Demisia, coach!”, „Jos labele de pe echipă”, „Go back to Buc.!”, „În democrație, hoții (de benzină) plâng la pușcărie!”, „I-ați îndeplinit visul lui Petrache! Acum plecați!” și „KLA, take your friends and go home!”, au fost mesajele cu care au fost întâmpinați azi, la stadion, jucătorii și staff-ul tehnic de la SCM Timișoara.
După meci, în fața presei a fost prezent antrenorul secund, Stelian Burcea, care a tras concluziile victoriei cu Baia Mare:
Stelian Burcea a vorbit despre problemele care au afectat procesul de pregătire în această săptămână, dar a evitat să explice situația lui Marius Simionescu, plecat ieri de la echipă. „Întrebați managerul”, a insistat fostul căpitan al Timișoarei: