AUDIO | SCM Timișoara cedează, la mare luptă, în fața liderului U BT Cluj-Napoca
SCM Timișoara a pierdut primul joc oficial din 2020. „Leii din Banat” au cedat la mare luptă duelul cu U BT Cluj-Napoca, 89-92, după ce au condus ceva mai bine de jumătate din meci și în ciuda procentajului mai bun al aruncărilor de la distanță.
Articol de claudiusav, 4 ianuarie 2020, 19:13 / actualizat: 4 ianuarie 2020, 20:32
Gazdele au început în forță întâlnirea din sala „Contantin Jude”, cu Amaury Gorgemans la „timonă”, cel puțin în prima parte a primelor 10 minute (8 puncte consecutive), iar mai apoi cu americanii Brown Jr. și Franklin Jr. în prim-plan, care au făcut ca primul sfert să meargă în direcția echipei lor, 30-18.
Actul secund a fost ceva mai echilibrat, cu clujenii încercând să revină, treptat, în joc, grație, în mare, lui Tarolis, însă tot Franklin și Brown au „furat” spectacolul, mai ales în ultimele secvențe de dinaintea pauzei mari, moment în care tabela arăta 53-43 pentru formația lui Dragan Petricevic.
La revenirea de la vestiare, liderul a arătat mai multă consistență și atenție pe fază ofensivă, iar Planinic, Richard și Johnson i-au adus pe ardeleni la doar 3 puncte de adversari, 62-59, înainte ca scorul să se răstoarne la intrarea în ultima secvență, 65-68.
Elevii lui Mihai Silvășan au forțat și în prima parte a ultimului sfert, s-au dus la +8, dar replica „leilor” nu a încetat să apară, iar același duo, Brown Jr. – Franklin Jr, a readus Timișoara în meci, pentru un final tensionat. Oaspeții și-au păstrat însă, ceva mai bine calmul, și grație unui plus de recuperări ofensive au bifat victoria, 92-89, în ciuda unui procentaj excelent al gazdelor, la aruncările de la distanță, 57%.
Tarolis, de la oaspeți a fost cel mai eficient, cu 25 de puncte, la doar două lungimi distanță de Troy Flanklin Jr., de la gazde.
Antrenorul violeților, Dragan Petricevic, spune că echipa sa a jucat un baschet bun, în ciuda feluritelor probleme pe care le are:
Tehnicianul vizitatorilor, Mihai Silvășan, vorbește despre o repriză a doua foarte bună a formației sale: