Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO | Stadionul „Dan Păltinișanu”, 57 de ani de la inaugurare

Cel mai mare stadion al orașului și al regiunii împlinește, astăzi, 57 de ani de la inaugurare. E vorba, firește, despre actualul „Dan Păltinișanu”, aflat însă într-o stare avansată de degradare. Și chiar în așteptarea demolării…

AUDIO | Stadionul „Dan Păltinișanu”, 57 de ani de la inaugurare

Articol de claudiusav, 1 mai 2020, 20:06 / actualizat: 1 mai 2020, 21:45

Până atunci, să spunem că arena s-a deschis la 1 mai 1963, când s-a dat startul unui patrulater internațional, în organizarea Științei Timișoara, la care au mai luat parte UTA, Velez Mostar (locul 4 în acel moment în prima ligă Iugoslavă) și Vasas Gyor (ocupanta locului 6 în Ungaria).

Miercuri, 1 mai, turneul a fost deschis de UTA și Velez Mostar, arădenii repurtând o victorie categorică, 5-0. A urmat confruntarea dintre gazda Știința Timișoara și maghiarii de la Vasas Gyor, încheiată cu victoria „studenților”, scor 3-2.
În a doua zi, cele două formații românești și-au schimbat adversarele, iar rezultatul ambelor întâlniri a fost același, 1-1.

Știința și UTA, respectiv Velez și Vasas nu s-au mai întâlnit între ele, astfel că în seara zilei de 2 mai s-a tras linia: UTA a câștigat turneul la golaveraj, având 3 puncte și 6-1 după cele două jocuri; tot 3 puncte a acumulat și Știința, însă cu golaveraj de doar 4-3.

În ziarul „Sportul” s-au prezentat și caracterisicile de atunci ale noii arene a Timișoarei: „30.000 de locuri numerotate (plus circa 10.000 de locuri în picioare pe culoarele exterioare ale tribunelor). Accesul spectatorilor în tribune se face prin 16 scări exterioare și 36 de scări interioare. În jurul terenului de fotbal (cu dimensiunile de 105×70 m – teren prevăzut cu un sistem de canalizare din tuburi de beton, care permit scurgerea rapidă a apei) se află o pistă de atletism de 400 m, cu 6 culoare, 8 în linie dreaptă.

În semicercurile de la extremitățile terenului de fotbal sunt amenajate sectoare de sărituri și cercuri pentru aruncări, iar în fața tribunelor se află pistele de elan pentru sărituri. Stadionul este prevăzut cu 4 vestiare, săli de dușuri, un dispensar medical, camere de odihnă pentru sportivi, 4 camere de masaj, 2 camere pentru arbitri, birouri etc, toate modern utilate. La etajul întâi al tribunei centrale se află încăperi speciale pentru transmisiuni de radio și televiziune, loji pentru ziariști și operatori cinematografici etc.”

Alte „borne” și cifre ale stadionului, în reportajul realizat de Gabriel Toth:

Mâine, în Arena Radio, după știrile orei 11:00, Gabriel Toth vă mai așteaptă, printre altele și cu un interviu cu Adrian Brazovan, despre situația existentă la cea mai veche arenă din oraș, cea a CFR-ulu, acolo unde s-a ridicat, zilele acestea un spital de campanie.

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 17:39

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO

Alb-violeții de pe semicerc au profitat de pauza competițională și au admirat exponatele de la tribuna oficială a stadionului. Cel mai...

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 09:48

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO

Fundaşul Alexandru Paşcanu (48) a deschis scorul, după un corner executat de Claudiu Petrila, iar gabonezul Aaron Boupendza a majorat diferenţa...

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
Fotbal sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:51

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu

Ca altă noutate, Lucescu l-a mai convocat și pe portarul timișorean Răzvan Sava (de la Udinese). Dintre vestici au mai primit scrisorile de...

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal vineri, 8 noiembrie 2024, 07:33

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO

Istoria de un veac a clubului Politehnica Timișoara, a suporterilor săi, dar și momentele de glorie și de cădere, pot fi explorate în zona...

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal marți, 5 noiembrie 2024, 08:59

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO

Roș-negrii au avut 1-0 din minutul 54 (gol Samake), au continuat să preseze, dar au făcut  o greșeală în lanț la golul egalizator și apoi au...

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 19 octombrie 2024, 08:16

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO

Antrenorul timișenilor, Cosmin Stan amintește că Mioveni este o echipă cu nume, în ciuda problemelor pe care le are acum: Cosmin Stan se va afla...

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO
Fotbal duminică, 13 octombrie 2024, 09:28

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO

Dennis Man (minutul 16), Răzvan Marin (25 – penalty) şi Radu Drăguşin (minutul 36) au marcat golurile tricolorilor. Arădeanul Man a...

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 21 septembrie 2024, 13:03

Corvinul Hunedoara, a treia victorie consecutivă

Gazdele au deschis scorul spre finalul primei reprize, după un penalty obținut de Pop și transformat de Herghiligiu, în minutul 39. Hunedorenii...

Corvinul Hunedoara, a treia victorie consecutivă