AUDIO | Trei puncte mari pentru ASU Politehnica aduse de croatul Plazonja
ASU Politehnica a reușit o victorie extrem de importantă, în această după-masă, pe arena „Dan Păltinișanu”. Elevii lui Dan Alexa au trecut cu 1-0 de Petrolul Ploiești, după un meci de luptă, decis de o execuție frumoasă a croatului Plazonja.
Articol de claudiusav, 21 noiembrie 2020, 17:44
După un început de meci echilibrat, ASU Politehnica a avut prima oportunitate notabilă prin Axente, al cărui șut puternic de la peste 30 de metri a „mușcat” din transversala porții dinspre Complexul Studențesc. A fost faza care a anunțat, practic, deschiderea scorului: Plazonja (32) a preluat bine, în afara careului și a tras, plasat cu stângul, direct în colțul lung al porții ploieștene.
Oaspeții au forțat egalarea până la pauză, însă Balint n-a putut trimite în plasă, din șase metri, o minge bâlbâită de defensiva timișoreană. Pe contră, același activ Plazonja a trimis slab, cu capul, din poziție ideală, o minge pe lângă care trecuse și Axente (45).
În actul secund, gazdele au preferat să mizeze pe contraatac și au cedat, deliberat, teren vizitatorilor. Care deși s-au aflat mai mereu în preajma careului timișorean, n-au pus prea multe probleme. Ba mai mult, Axente și Plazonja au avut oportunitatea de a face 2-0 în decurs de doar minute! Cea mai importantă ocazie de gol a venit de la Pol Roige, care a șutat din afara careului, mingea a fost deviată de Codrea și a țintit stâlpul porții lui Hindrich (73), înainte ca neobositul Plazonja să îi mai dea câteva emoții goakeeperului advers, pe final.
S-a încheiat însă 1-0, rezultat în urma căruia ASU Politehnica urcă pe locul secund, cu 23 de puncte, unul mai puțin decât liderul FCU Craiova.
La acest meci, pe bancă a stat „secundul” Antonio Foale. Aflat la debut ca antrenor la ASU Poli, Dan Alexa a avut de ispășit o etapă de suspendare, în contul incidentelor de la meciul din sezonul trecut, dintre UTA și Rapid. „Chirurgul” și-a felicitat la final elevii pentru atitudine:
Concluzii despre jocul de la Timișoara a tras și antrenorul petroliștilor, Viorel Moldovan: