AUDIO / Trofeul vine la Arad! Goldiș ICIM câștigă Liga Europei Centrale
Echipa Univ. Goldiş ICIM Arad a câştigat Liga Europei Centrale la baschet feminin, la Nymburk (Cehia), după ce a învins în finală pe CSU Alba Iulia, cu scorul de 75-68. ICIM a avut o primă jumătate de meci foarte bună, iar după 20 de minute avea un avans de 15 puncte pe tabela de marcaj, 47-32. Avansul echipei din Arad a ajuns la 21 de puncte, 53-32, în min. 22. Univ. Goldiş ICIM Arad a ridicat apoi piciorul de pe acceleraţie şi CSU Alba Iulia a mai redus din diferenţă, s-a apropiat la numai cinci puncte, 60-55 pentru ICIM (min. 33), dar echipa antrenată de Jose Araujo a rezistat şi s-a impus în cele din urmă cu 75-68.
Articol de Gabriel Toth, 8 martie 2015, 22:23
A fost o reeditare a ultimului act de anul trecut. CSU Alba Iulia era deţinătoarea trofeului, după victoria din ediţia precedentă.
Katherine Plouffe, a reuşit 20 puncte, 11 recuperări, 3 pase decisive, Meighan Simmons 16 p, 3 rec, 3 pd, iar Monica Engelman 18 p, 2 rec, 4 pd.
În finala mică, gazdele de la Basket Nymburk au fost învinse de Piestanske Cajky (Slovacia), cu 71-64.
În continuare, puteți asculta o declarație a președintelul formației arădene, Marcel Urban, culeasă de la fața locului de Adrian Schindarli: