Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO / Un nume istoric, soluție pentru fotbalul bihorean! CAO Oradea, la prima promovare de la reînființare

În ultimii ani, asistăm la o întoarcere la marile nume ale fotbalului interbelic. La Timișoara a renăscut Ripensia, ajungând în scurt timp în Liga a II-a. În Liga a IV-a bucureșteană le găsim pe Carmen, Venus sau Tricolor. Iar la Oradea, de un an de zile, o regăsim pe CAO, formația care a câștigat campionatul atât în Ungaria, cât și în România!

AUDIO / Un nume istoric, soluție pentru fotbalul bihorean! CAO Oradea, la prima promovare de la reînființare
Foto: CAO Oradea, în zilele noastre, la promovarea în Liga a IV-a

Articol de Gabriel Toth, 21 iunie 2018, 09:02

Legendara CAO Oradea, în 1932

Mircea David, Juhasz, Ronay, Simatoc, Vaczi, Baratki, Bodola, N. Kovacs, Petschovschi, iar lista poate continua. În prima jumătate a deceniului trecut, tricoul alb-verde al Clubului Atletic Oradea a fost îmbrăcat de nume uriașe, iar rezultatele au fost pe măsură. Titlul național în Ungaria, în 1944. După război a venit și titlul în România, cucerit în 1949. Iar în 1956, sub denumirea Progresul, a cucerit Cupa României. Povestea s-a întrerupt însă în 1963…

În primăvara lui 2017, la mai bine de un an de la dispariția clubului reprezentativ al Oradiei din ultima jumătate de veac, FC Bihor, a reapărut pe firmament CAO. Readusă la viață de câțiva entuziaști, echipa a fost înscrisă în Liga a V-a, realizându-se și un parteneriat cu grupele de copii și juniori rămase după desființarea Bihorului și trecute în gestiunea Clubului Sportiv Municipal.

Rezultatele nu au întârziat să apară, echipa reușind promovarea în Liga a IV-a după un singur sezon, și chiar de o manieră categorică! CAO s-a impus în Seria I a Ligii a V-a, obținând 73 din totalul de 78 de puncte puse în joc și având un golaveraj remarcabil, 146-21.

CAO Oradea, în zilele noastre, la promovarea în Liga a IV-a

„Am avut toate condițiile pentru a face performanță, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și financiar. Prin ceea ce am văzut aici, cred că această echipă poate deveni un proiect de perspectivă pentru fotbalul orădean. Mi-e greu să spun acum dacă în câțiva ani o vom vedea pe CAO în Liga I. Dar cu toții asta își doresc, sunt mulți oameni care s-au strâns în jurul acestei echipei și sunt promisiuni de mai bine. Oradea are nevoie de o echipă a orașului, una de top”, a declarat antrenorul Florin Fărcaș.

„Am câștigat detașat o serie, una cu multe formații interesante. Nu a fost nici ușor, dar nici foarte greu. Noi am abordat campionatul cu mulți jucători foarte tineri, la care remarc o creștere progresivă pe parcursul sezonului. Nu remarc pe cineva anume, ci întregul lot, pentru că toți au contribuit la această realizare. Avem copii care provin de la centrul de copii de la CSM Oradea, copii foarte talentați”, a continuat tehnicianul care a mai activat la Luceafărul, CSC Sânmartin sau Silvania Șimleu Silvaniei.

CAO vizează primele poziții și în eșalonul al patrulea, însă Florin Fărcaș spune că nu se va forța promovarea încă din primul sezon: „Liga a IV-a e un campionat destul de puternic, cu multe echipe care au ambiții mari. Noi ne propunem să conturăm un lot competitiv pentru Liga a IV-a. Obiectivul nostru va fi locul 1-4, dar dacă e să ne batem la promovare, o vom face. Toate lucrurile trebuie făcute pas cu pas, să nu ardem etape. Scopul nostru principal e ca acești copii să progreseze”.

Mai jos, puteți asculta un interviu cu antrenorul lui CAO, Florin Fărcaș, realizat de Florin Mihalca:

Despre proiectul CAO a vorbit și președintele clubului, Florin Mal, care a punctat și aspectul legat de „priza” pe care o are la public această idee: „Am reușit să închidem sezonul cu bugetul pe care l-am propus. Și din punctul de vedere al imaginii am reușit foarte multe lucruri bune. De mult n-am văzut la Oradea, la meciurile de fotbal, atât de mulți suporteri cu fulare și însemne ale clubului. Cred că media a fost de 350-400 de spectatori, cu un vârf de 600, în câteva meciuri. Ne dorim să creștem organic, să aducem cât mai multă lume alături de echipă. Am început să atragem mulți români plecați în străinătate. De pildă, ultimul membru cotizant e un român stabilit în Norvegia! Înseamnă că place ceea ce facem și sperăm ca, într-o zi, să spunem că am reușit să umplem golul lăsat de dispariția lui FC Bihor”.

Interviul integral cu Florin Mal poate fi ascultat mai jos:

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 17:39

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO

Alb-violeții de pe semicerc au profitat de pauza competițională și au admirat exponatele de la tribuna oficială a stadionului. Cel mai...

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 09:48

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO

Fundaşul Alexandru Paşcanu (48) a deschis scorul, după un corner executat de Claudiu Petrila, iar gabonezul Aaron Boupendza a majorat diferenţa...

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
Fotbal sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:51

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu

Ca altă noutate, Lucescu l-a mai convocat și pe portarul timișorean Răzvan Sava (de la Udinese). Dintre vestici au mai primit scrisorile de...

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal vineri, 8 noiembrie 2024, 07:33

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO

Istoria de un veac a clubului Politehnica Timișoara, a suporterilor săi, dar și momentele de glorie și de cădere, pot fi explorate în zona...

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal marți, 5 noiembrie 2024, 08:59

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO

Roș-negrii au avut 1-0 din minutul 54 (gol Samake), au continuat să preseze, dar au făcut  o greșeală în lanț la golul egalizator și apoi au...

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 19 octombrie 2024, 08:16

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO

Antrenorul timișenilor, Cosmin Stan amintește că Mioveni este o echipă cu nume, în ciuda problemelor pe care le are acum: Cosmin Stan se va afla...

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO
Fotbal duminică, 13 octombrie 2024, 09:28

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO

Dennis Man (minutul 16), Răzvan Marin (25 – penalty) şi Radu Drăguşin (minutul 36) au marcat golurile tricolorilor. Arădeanul Man a...

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 21 septembrie 2024, 13:03

Corvinul Hunedoara, a treia victorie consecutivă

Gazdele au deschis scorul spre finalul primei reprize, după un penalty obținut de Pop și transformat de Herghiligiu, în minutul 39. Hunedorenii...

Corvinul Hunedoara, a treia victorie consecutivă