AUDIO / UTA, cu Hora și Albu în lot pentru deplasarea de la Clinceni
UTA va evolua joi după-amiază, în deplasare, pe terenul Academicii Clinceni, în etapa a 21-a a Ligii I. Alb-roșii au câștigat ambele meciuri disputate în deplasare în acest an calendaristic, la Voluntari și Iași, însă antrenorul Laszlo Balint admite că, de această dată, va fi mult mai greu de reparat pe teren străin ceea ce s-a stricat acasă.
Articol de Gabriel Toth, 2 februarie 2021, 15:46
Academica e una dintre revelațiile actualei ediții de campionat, alături de Chindia Târgoviște, e de părere antrenorul arădenilor, Laszlo Balint:
Tehnicianul utist admite că rezultatele din ultima perioadă nu au fost tocmai cele dorite, dar că echipa sa trebuie să rămână consecventă principiilor sale:
La nivel de lot, UTA se va putea baza la Clinceni pe Ioan Hora – revenit după o accidentare, dar și pe Alexandru Albu – care a avut probleme în meciul de duminica trecută, cu Dinamo. Staff-ul așteaptă în continuare revenirea atacantului Albert Voinea, accidentat în timpul singurului amical din pauza de iarnă, disputat la Szeged. Despre situația medicală din lot, Laszlo Balint:
Partida Academica Clinceni – UTA va avea loc joi, la ora 15.00. Ilfovenii pregătiți de ex-polistul Ilie Poenaru ocupă locul al doilea în clasamentul jocurilor de pe teren propriu, cu 18 puncte acumulate în 10 partide. Totodată, UTA e a treia într-o ierarhie a jocurilor din deplasare, tot cu 18 puncte strânse în 10 meciuri.